Niciodată...
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n povești...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământești?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Și nu poate niciun oftat să dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i știe nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul și visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu știa alt prag
Decât acela unde era vis și floare
Și unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt și ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos și-o floare!
poezie de Lili Șipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lili Șipoteanu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.