năluca
mă ține o nălucă lângă proră
frate cu vântul și cu frica soră
sub val încerc să ascund aripa tristă
mă las ros mai toate mi-au ieșit pe dos
în drumul dus voi trece în destin de pescăruș
nu-i niciunde drum, întors alunec
în orizont de aramă
simt în piept glas de mamă stins
nu caut înadins să smulg din vise coapte
seva nu-mi pasă nici de-oi fi
zi ori noapte ori anotimp
nu rup din amintiri, ostil, petale,
nici pistil de aur sub semn de faun.
fără să știu am fost în mare amară marinar
o oră, ultima rugă rostită lângă proră
liniște din apele străine,
hrănindu-se cu mine azi
cu tine mâine
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.