Reverie de toamnă

Se pregătesc cocorii,
Să plece înspre sud;
Iar cerul cheamă norii
Şi pruna cade-n dud.

Lumina e cam scurtă
Şi noaptea se întinde,
O rândunea se mută
Şi nimenea n-o prinde.

Micuţe stele zburdă
Pe negrul de pe boltă,
Pământul iar asudă,
De sub bogata holdă.

Cu utilaje grele
Mesenii se întoarnă,
Sub cerul plin de stele,
Ei holda o răstoarnă.

Semeţ se-ntind cocenii,
Tuleii deopotrivă,
Cu jind privesc mesenii
Şi îi aşază-n stivă.

Se pârguie ciorchinii
Sub frunza arămie,
Iară pe deal ciulinii
Împung butuci de vie.

Se umezeşte trist
Un drum întortocheat;
Când micu alpinist
Răzbate dealu-n cant.

Mă-ncumet să pornesc
Spre cornul abundenţei,
Ce cade în lumesc,
Cu liniştea cadenţei...

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Votează! | Copiază!