De ce ne ferim de clone?

Viruşii au mai multă memorie decât a noastră.
Revin când nu te aştepţi.
Stai la fereastră şi te trezeşti clonă.
Feriţi-vă de proşti pe la porţi.
Prostul intră şi pe fereastră.
Se pricepe la tehnică.
Tehnica este semnul Apocalipsei,
Adevăr grăiesc. O clonă, dulce clonă,
Valsăm în eprubetă, apoi în libertate,
Că de aia am murit pe Lahovary.
Ea nu cunoaşte timpul, schimbul şi ritmul.
Doar vidul şi individul.
Lichelele stau pe rămurele.
O clonă se numea Pruna,
dar semăna cu o balenă albă.
La trei ani era în Academie,
Se juca în cuşca bulldogului.
Garda şi căpcăunul, zbiera portarul,
Ameţit de limonada cu metilol.
Au apărut câini-găini, criminali- autori de thrillere,
Titanicul nu a existat, tetanosul a revenit cu forţe noi,
Neras, nervos, nerodnic, căpitanul
Sta la soare, coborau paraşute cu muşte ucise
În mari conflagraţii, finis coronat hocus-pocus.
Unu plus unu fac unu, este prima lege a clonologiei.
Cobora în Infern un necunoscut, stai, strigă diavolul de serviciu.
Legitimaţie – ioc. La sânga-mprejur, strigă diavolul.
Era o clonă, făcu la dreapta, simetric.
Doamne, de ce nu am o clonă, mă simt atât de singur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!