Căpșuni, cireșe, rai...
Nu vrei să vii cu mine-n rai
ca sa-ți agaț cercei de stele?
Te-aș jefui de tot misterul
copil ce fura mere coapte;
nu vrei sa cotropim noi cerul,
s-aprindem torțele cu noapte?
Sa umplem cupele cu vin,
să pregatim banchete scumpe;
nu eu te-am înflorit cu crin,
nu eu ți-am dăruit o luntre?!
Nu eu te-am luat în arca vieții
si ți-am sadit păduri de vise;
nu sunt eu steaua dimineții
ce-ți cânt cu sfere interzise?!
Iubita mea, nectar de mai
de nufar, de salcâm, de tei;
nu vrei să vii cu mine-n rai,
nu vezi ce rai e-n ochii mei?!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.