Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată

Vreau să reţii
o singură chestiune.

Deja ştii cum funcţionează:
dacă-mi arunc privirea-nspre
luna de cristal sau ramul ruginiu
al toamnei liniştite, ce-mi bate în fereastră,
dacă alint
focul şi
cenuşa imaterială
ori coaja încreţită a butucului arzând,
îmi zboară gândul la tine
de parcă toate cele ce sunt:
miresme, lumină, metale
ar fi mici luntri care plutesc
spre insulele tale care m-atrag.

Ce-o fi, o fi!
dacă azi un pic, mâine alt pic vei înceta să mă iubeşti
voi înceta şi eu să te iubesc azi un pic, mâine alt pic.

Dacă subit
mă vei uita,
să nu mă mai cauţi
pentru că eu deja te voi fi uitat.

Dacă ţi se pare năvalnic şi nebun
vântul în vele
ce-mi trece prin viaţă
şi dacă vei alege
să mă debarci la malul
inimii în care m-am ancorat,
ia aminte
că în aceeaşi zi,
la aceeaşi oră,
voi ridica braţele
şi se va smulge ancora plecând
în căutarea altui loc, mai bun.

Dar
dacă zi şi noapte,
la tot ceasul
vei simţi că-mi eşti sortită
cu neprihănitu-ţi şarm.
Dacă zi de zi se-nalţă
spre buzele tale o floare şi mă caută,
of dragostea mea, of mie,
în mine se reaprinde focul,
în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,
dragostea mi se alimentează din dragostea ta, iubito,
şi veşnic ea va rămâne-n braţele tale
fără a se dezlipi dintr-ale mele.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Votează! | Copiază!