Aripi prind când dorul mă apasă

Măicuţa mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez ţărânei şi virtuţii,
Să depăn amintiri, în praful curţii

S-adun în sân şi mere dar şi nuci,
S-ascult în zori şi mierle dar şi cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,

Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-şi rotunjeşte în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.

Măicuţa mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Şi ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ţi ating lumina de românească floare.

Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Şi fraţi, dar şi bunici, frumoşi nepoţi
Punând cununi la stâlpii de la porţi

În ochii tăi speranţă mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!