Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,
Cine te citeşte, nu simte regret,
Copii mâniei fac şi ei copii,
Bucuria muncii naşte bogăţii,
Cu toţii suntem prizonieri,
Pentru că azi e mereu ieri,
Leu sângeros – mănâncă bani,
Iar circu-i plin de şobolani,
Forget, forgive, ne reformăm,
Noi nu furăm, doar luăm şi dăm,
În ochii tăi nimic nu moare,
Nici ursul alb, nici Stea Polară.
Nu este Poesia, ţara tuturor posibilităţilor? Spre ea mă îndrept, trecând peste lanţul munţilor, ziua-i ceţoasă, graniţa e ascunsă, prieteni întâlnesc cu inima străpunsă. Acolo nu voi avea nici paşaport, nici număr, acolo un porumbel mi se aşează pe umăr, acolo-i voi întâlni pe Tristan Tzara, Urmuz, Geo Bogza şi un citat din Ghemara... Nu lipsesc nici poduri şi nici fluvii, nu lipsesc nici străzile-n oraş, pentru călătorii şi heruvii ce îşi lasă sufletul drept gaj. Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl ţune aplecat, o poveste din copilărie pentru toată viaţa m-a marcat. Fără ţintă-ar merge înainte, timpul e un codru vechi, virgin, pânza de păianjen, din cuvinte creşte din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, ce ar trebui să se întâmple?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!