Un ultim cuvânt

De-aceea, hai să plecăm: noaptea-a ajuns aici de-acum;
Ziua-i demult epuizată, păsările au zburat,
Iar noi am cules tot ceea ce zeii au semănat;
Disperare şi moarte; beznă peste pământ şi fum;
Specie de huhurezi, ne-am pierdut de-înţelesul bun
Al lacrimii şi-al surâsului, noi nu am cultivat
Decât flamura propriei oglinzi, orgoliul nemăsurat
Ne conduce sufletul pervers spre-un viitor deja postum.
De-aceea, hai să plecăm: spre-o mai stranie şi rece zi,
Spre Sterpele Ţinuturi unde cei drepţi şi cei nedrepţi
Nu vor mai munci, unde bătrânii se vor putea odihni,
Liberi de spaime, de iubiri, dorinţi – pe deplin înţelepţi.
Să ne-împletim ţepii mâinilor rugând pământul orb
Să ne înghită inimile seci şi să le transforme-n colb.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!