Acoperământul
Te plouă-n nopți cu praf de stele,
Tu însetata umbră-ți treci
Și fiecărei clipe grele
Durerea-i înjumătățești.
Te-ntreb, străin bătut de vânturi
Și-atât de aspru biciuit
De soarta crudă, frig sau foame:
"Cine mereu te-a osândit?!"
- E omul, Doamne! Frământarea...
El pe Iisus l-a osândit!
De el mi-e tulburată ființa!
El m-a scuipat, el m-a jignit
Întocmai, Tată, ca pe Fiu-Ți!
Dar Tu-mi ești acoperământ,
Tu-mi potolești foamea și setea
Prin pace, lege și cuvânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.