Destin

Ce vină am şi ce blestem m-apasă,
De mi-a fost dat să fiu copil sărman?
În casa mică şi sărăcăcioasă,
Ne înmulţim, în fiecare an.

Iar sărăcia noastră tot sporeşte,
M-am înfrăţit, de când mă ştiu, cu ea,
Sunt resemnat, norocul nu-mi zâmbeşte,
De-aceea-nvăţ să mă descurc aşa.

Eu nu visez iPod sau telefoane,
Căci nici nu ştiu la ce mi-ar folosi,
Nu vreau cadouri mari, de milioane,
Ci pâine s-am pe masă, zi de zi.

La masă, nu m-arăt nemulţumit,
Mă bucur de orice îmbucătură
Şi-am învăţat, aşa, în sec, să-nghit,
Când în vitrină văd o prăjitură.

Iar vara, când pe lângă mine trece
Vreun copilaş mâncând o îngheţată,
Înghit din nou în sec, beau apă rece
Şi uite-aşa mă răcoresc îndată!

Când e vacanţa gata, nu m-aştept
La uniformă nouă pentru şcoală
Şi tac, deşi pricep că nu e drept,
Dar cui să cer eu, oare, socoteală?

Eu văd că nu-s curat, ca alţi copii,
Şi, deseori, îmi este cam ruşine,
Dar merg la şcoală, zilnic, orice-ar fi,
Chiar dacă unii se feresc de mine.

Eu, iarna, Moşului cel bun nu-i cer
Nici brad, nici jucării, doar sănătate,
Şi-s mulţumit de am, când este ger,
Şosete groase-n cizmele uzate.

Ce multe-aş mai avea de povestit,
Dar viaţa m-a-nvăţat că-i de prisos...
De oameni buni eu sunt compătimit,
De alţii-s ajutat, dar ce folos?

E viaţa mea şi chiar nu am ce face,
Căci de-aş putea, destinul mi-aş schimba
Dar o-ntrebare tristă nu-mi dă pace:
Copiii mei ce soartă vor avea?

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!