Murmurul lumii

Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;

altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovăţindu-mă şi dezvinovăţindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe şi-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
uşor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiţilor;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări şi oceane şi munţi
prin care cutreeră nestingherit.

Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniştit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creşterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreţia
acestui continent plutitor
cu primele lui respiraţii.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!