Taina
Când peste-acoperișuri luna se ridică-n noapte
Și tac și cele mai ușoare șoapte,
Adânc, adânc în suflet, tresare-nfiorată
O taină ce pe buze nu-ți vine niciodată.
Și-atât de-abia simțit îți dă fiori,
Ca adierea blândă a-nserării
Când spală spuma de pe țărmul mării...
Ce mângâierea vântului în zori
Când fură, lunecând peste peluze,
Polen din cupa unei flori...
Și taina stă cu degetul pe buze.
poezie de Nadeja Știrbey, traducere de George Topîrceanu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nadeja Știrbey. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.