Râul
Dacă ar fi să
gândesc mitologic,
aș zice
că Poiana,
acoperită de rouă
argintie, în zori,
e-o imensă matrice,
matricea unei zeițe
terestre, ce fruntea-și ascunde,
sub alcov, în apus,
întinzându-și picioarele
luminoase spre
Munte.
Își separă însoritele
coapse,
ce vibrează,
prelung, îndelung,
precum niște sinapse,
spre-a primi, în
lăcașul grăuntelui
- al ovulului cosmic ,
râul, plin de raze și
nori,
râul lichidul spermatic
al Muntelui.
poezie de Eugen Dorcescu din În Piața Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
1 Viorica Bălteanu [din public] a spus pe 29 iulie 2015: |
| Excelentă poezie! Tocmai am tradus-o, va apărea într-o revistă foarte bună din Italia (online și în format cartaceu). |