Tăceri
Peste țarini pustiite de tăceri și vânt de toamnă,
În păduri cu nobil vuiet, plâns de lacrimi de aramă
Se aude ca un clopot... Și-n sălbatică cântare
Trec soldați de vatelină în mantii strălucitoare.
Cor de păsări de tăciune... zumzet peste tot pământul...
Roditor pământ anume spre-a sădi în el cuvântul...
Must de trainice-oseminte cu specific omenesc,
Peste glia ființei noastre unde vorbele rodesc...
Ruginii, de sângeri parcă, vin apusurile-n grabă...
Dau în pârg gutui... E toamnă! Și ce dacă? Și ce dacă?!
Cade bruma pe obrazul țării fremătând de dor...
Simfonii transcendentale cântă îngeri în amvon...
Râu învolburat de lacrimi... Treceri de pletoase umbre...
Toamna veșniciei noastre cu tăcere grea se umple...
Nu mai pot să-mi număr anii! Sunt o toamnă despletită...
Sunt o toamnă... numai una... în decade împărțită.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.