O icoană ești, prea scumpă doamnă
Tenul tău frumos și alb ca brânza,
Ochii de-un albastru celestal,
Se uită după tine-n pom și frunza,
Ești pusă pe al vieții-mi piedestal.
O icoană ești, prea scumpă doamnă,
Anotimpu'-n care frunza cade,
Ești numai o clipă dintr-o toamnă,
Ești amorul ce-n suflet îmi șade.
Mâini atât de fine, parcă-s de catifea
Mă mângâie ades pe fruntea goală,
Mă-nvăluie parfumul, aromă de cafea;
-Capul mi-l așez ușor la tine-n poală!
Și aștept să treacă toamna, într-o clipă,
Tu să-mi fii pe veci alt anotimp,
Dragostea în noi ca o nebună țipă...
-Îi vom acorda iubirii mai mult timp!
Și voi fi ferice, și-mi voi cânta iubirea,
M-ai ales pe mine din filele pierdute,
M-ai făcut din nou să ating nemurirea,
Mi-ai reînviat dorințele avute.
poezie de Răzvan Isac (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.