Ultimul apus
Am furat o bucată de timp și-am ascuns-o în stele
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele
Talpa mea a pășit prea ușor, nimeni astăzi nu știe
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie...
Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară
Neștiind de ce toamna sosește mereu după vară
Am fost centru solar și-am sclipit o secundă-n amurg
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranțe ce curg
Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram
Împotriva uitării mi-amintesc și acum că luptam
Am știut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Și din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre șoaptă și gând
Înghițită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde
Învățând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde
Am pășit izgonind anotimpul spre care m-am dus
Patimi dulci am trăit așteptând doar un ultim apus...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.