Tablou de... neagăţat

Am un alai, de ani în urmă, ce-mi ţine trena,
-un fel de nevasta trenului
cu casele ce-am colindat se-nşiruind vagoane,
în zdruncinul de linii- mi-acutizând migrena
perenului,
pe calea ce-o parcurg cu arse lampioane.

Mi s-a aruncat mie, un bărbat,
buchetul de flori, de la cununia Speranţei cu un Dram - de la dramă-
ce-au plecat pe Luna... de miere,
unde, fiind pe partea nevăzută, s-au abrutizat,
şi-au tăiat vinele cu lamă...
Dar doar Speranţa n-a scăpat, mi-a rămas cu tot mie doar... şi Dramul, de plăcere.

Privesc şi acum rama spartă, până şi de pânza de păianjen golită,
ce-aş fi vrut să-mi reţină tânăr, suflet tânăr... dintr-o viaţă pripită.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!