Câtu-i veșnicia noastră?
Câtu-i veșnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.
Câtu-i iubirea de mamă,
De copii și de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.
Câtu-i dragostea de țară
Și de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.
Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?
Clipa noastră-i veșnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieții cu prinos!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre păduri
- poezii despre patriotism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.