O, tristă singurătate...
O, tristă singurătate!
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i și-al lor,
să-și piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.
O, tristă singurătate!
floare veșnic ocolită...
de apropiații tăi,
ce reziști ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credință,
plăcută lui Dumnezeu.
O, tristă singurătate!
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ți greu,
mesaje vii cuibărite,
dar divin în sânul tău,
Ispite din tinerețe,
care m-au curtat mereu,
arta și credința coaptă,
veșnicia în neam lumesc,
cheamă oamenii buni îndată,
și mă strigă câteodată,
cu speranță că trăiesc.
poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.