Nu plâng...
Mi-am adunat curajul în palma-mpreunată
Și l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătății rob, să-i fii... e-atât de greu.
Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecați departe,
Nevoi, de alții scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viața mea cu spini.
Nu plâng, imi pun pe rană, speranță și tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Și-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.