Muza
Privindu-te
îmi par mai bătrână, un fel de izbândă a timpului flegmatic
ce atârnă la brațul meu, cu țigara uitată aprinsă între buze.
Vestejită în lumină, curioasă...
cum de viața mă aduce în același punct...
din rotundul ei recunosc o anume dependență
de sentimente profunde adevărat menu în karma mea.
Plină de pledoariile gândurilor nisipoase
alunecată spre o ultimă nebunie
cu prăpăstii evazive și vopultăți amăgitoare
mă tem să-ți spun pe nume.
Nu există întoarcere
dacă vrem să ardem jucând și inventând sensuri
coagulate melodios într-o altă dimensiune.
Sunt Muza femeia fără umeri
mă tem de cifra 4 și fluier
în biserica îmbrăcată în culori târzii.
Nu cred în icoane
surpinse complice sub cupole întunecoase.
Privindu-te
îmi pari o vitrină somptuos decorată
tânjesc după costumul de saltimbanc expus
în conul de umbră al zâmbetului tău
scorpion îngăduitor în fața cuvintelor ezoterice.
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Elena Toma. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.