Semaforul

Stă iar la colţ de stradă,
Peste-o bordură blândă.
Şi tot uită să creadă,
Că lumea-i cam plăpândă.

E indecis săracul,
Printre culori rupestre.
Care se-nchid în sacul,
Dintre alei ecvestre.

Confecţionat anost,
Cu o cutie neagră.
Ce luminează prost
Şi nu mai e întreagă.

El are-o ţeavă strâmbă,
Cam ruginită – zic,
Ce se înclină, "cântă",
Când apa face: "pic".

În zilele grăbite,
El nu-i băgat în seamă.
Şi tace cam cuminte,
Fără să scoat-o gamă.

Să-l respectăm! Eu zic.
Căci ţine trupuri vii,
De el nu mă dezic.
Şi tu ar trebui...

poezie de Liviu Reti (14 decembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Votează! | Copiază!