Cântecul din urmă

Am obosit umblând alandala
Prin hârburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.

Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.

Cerul e şi el putred, lălâu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grâu
Şi Domnul e veşted.

Meschin se dărâmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Râme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.

O! naiv jucător în azur,
Flamura, slava, cocorii ucide;
Drept se ridică, sălbatec, impur
Lupul uitării cu deşte livide.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Votează! | Copiază!