Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
Şi după ce-a îmbrăţişat o mulţime de ferestre
A intrat în prima tavernă.

Punctual până la rang de model
Seară de seară face la fel.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Votează! | Copiază!