Stop cadru
am alunecat pe o coajă de banană
și cu fundul înfipt în noroiul cleios
răvășit și lipsit de putere
priveam orgoliul
cum se scufundă în mine
în urmă câțiva copii
mototoleau sub limbă expresia
aceea cu fu... pe măta
fața îmi ardea ca o torță
fiind sclavul neputinței mele
am tăcut...
lumea îmi părea o biserică fără altar
nu știu de ce dar am avut senzația
că toate cuvintele au fost spuse...
de atunci învăț să rețin
forma tuturor lucrurilor
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.