Vis destrămat
Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Și visu-mi hoinar destramă.
Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu grație
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.
Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Și de cântecul morții infinite.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mariana Didu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.