Săptămâna patimilor
... am fost dat afară din suflet,
cu mult jargon,
înnăclăit în mult de tot hain,
să-mi ardă vis pân' la carbonizat
de amintiri de spațiu într-un umblat,
mă răstignind să n-ajung la amvon,
să pot, de Paște, să mă închin
și să mă întreb, de ce-oi fi blestemat...
... că-s singur pedepsit,
ca un Iisus,
să-mi port cununi de spini
pe mâini, picioare, inima zdrobită
de bici... ce nu l-am auzit pocnit,
să pot s-am cui a mă roage 'nspre sus
și ochi să-mi fie nesecați, marini,
prelinși în nod de lacrimi stăvilite...
... și nu-i îndeajuns nicio putere
când răul curge lavic, șiruit
din con de ură, în meandre
devastante
și pierd, nevinovat zic eu, zile, avere,
hulit de coarde ateice, împătimit
să n-am decât otrăvurile leandre
să beau... în timp ce lume se desfată de păcate împovărante...
... iar eu, reurc Golgota, în piscuri delirante!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre săptămâni
- poezii despre suflet
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre picioare
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.