Rană fără pricină

Îţi adulmec toate esenţele şi tăcerile
şi orizontul pe care
îţi sprijini privirile
rătăcitoare.
Ştiu tot ce tu nu ştii niciodată, din tine,
mişcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineţi
şi sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absenţă,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte şi diafane
Doar nu-ţi sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
şi neruşinare sfântă,
şi tunel de carne pe os în spirală,
şi miros de crin noptatic,
şi inel,
în jurul căruia se mişcă planetele de toate felurile
şi deodată.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!