Doar ochii

ţi-aş reclădi în suflet un castel,
cu turnuri mari de rouă şi de vise
şi aş păşi cu pasul meu fluid
cu toc înalt şi pleoapele închise.

eu sunt frumoasa oarbă care vede,
prin lacrimi şi prin ceţuri fumurii
tu eşti acel care distrugi castele,
iubirea o închizi în colivii.

doar oarbă eu te văd într-adevăr,
acum, când te ating, te pot simţi
sub palma mea renaşti a câta oară...
dar nu mai văd, iar tu nu poţi vorbi.

eu n-am ştiut atunci să te iubesc,
tu n-ai ştiu de graniţe şi legi
suntem străini cu vize expirate.
o oarbă şi un mut. cum să alegi?

păşim pe teritorii interzise,
tu ţi-ai uitat cuvântul, eu menirea
sacrificăm pe ruguri sentimente
şi condamnăm la nesfârşit iubirea.

poate te-ai cheltuit în anii tineri,
te-ai pustiit trăind printre zăpezi
nu ai cuvinte, braţe, timp şi gânduri...
doar ochii ţi-au rămas. mai poţi să vezi?

poezie de Nuţa Istrate Gangan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!