Sfârșitul începe primul...
... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
și înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
își amintește singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicație un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
și o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minții, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.