Eminescu
A fost copil predestinat durerii,
Pe-a cărui frunte se putea citi
Scrisul acelor viitoare chinuri,
Pe care nimeni nu și le-ar dori.
Ultimul, mare poet romantic,
Păstrând conturul dramei în opera sa,
Necontenit el năzuind spre etic,
Este-n conflict cu cei din vremea sa.
Iubind nemărginit ale vieții valori,
În ele căutând al absolutului granit,
Cuprins a fost de amărăciune și dureri,
De a ființei mărginire, a fost mistuit.
Cu înțelegerea-i cuprinzătoare,
Spre acele omenești elanuri
Și a universului scrutare,
Stă aplecat și nu vrea lauri.
El nu-i doar un poet de geniu,
Este ceva cu mult mai mult,
E cel dintâi care-n acel mileniu,
A dat o formă sufletului slut.
A fost și mereu va rămâne,
Fond autentic și de nepătruns,
Alimentat din adâncimi fertile,
Cu el durerea în mormânt a dus.
poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.