Pădurea nemuriri
E bizară pădurea care-mi
înconjoară plutirea.
Se apleacă și se înalță,
se rupe și se frânge,
se sfarmă.
Vântul, din când în când,
mai ridică inimi vegetale moarte,
le topește în pământul negru:
și el ca un simbol al renașterii
le înalță și cad în lac.
Putrezite în puterea apei,
nasc licheni și mușchi și pânze,
bolnave caută vindecare șn cer.
Plutesc în derivă,
suflate parcă de respirația
lui Dumnezeu.
poezie de Daniel Lăcătuș
Adăugat de Daniel Lăcătuș
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Lăcătuș. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.