Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple în taină... Ce har!
Mă simt o copilă, cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup - sanctuar-
Lumina credinţei, sfioasă şi pură
Precum căprioara, se-nalţă tăcut...
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Lumina şi pacea trecutului-ieri.
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă,
Prin sângele-clopot, pe veşnica apă.
S-a dus... parcă plânge... Ce mâini tremurânde!
Ce taină ascunsă în gânduri plăpânde...
Copilul din mine o caută-n ceaţă...
Stihie în vise mereu tremurânde,
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă.
Căci viaţa aceasta e crudă şi hoaţă,
Căci viaţa aceasta ne-nşală, ne doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!