Dor de primăvară

A venit o vară cruntă,
atât de timpurie,
Pentru inima-mi cu dor
ce tot încă mai arde,
În foc de amintiri
de martie şi aprilie
Iar mai, grozav, îşi varsă
văpăile-n cascade.

A sa dogoare-o simt
ca pe-o stranie simbioză,
În care-i hranit florarul
de luna lui cuptor;
Primăvară, e doar clipa
suspendată de o poză,
Ca un strop de apă rece
într-un încins ulcior.
.
Dar însfârşit spre seară,
un nor imens se-ntinde,
Pe cerul tot mai roşu,
t ot mai incandescent
Iar dorul meu de jar
şi aerul fierbinte
Se sting sub stropii desi
ce cad ca un torent.

Fiorul de aversă,
ce doru-mi potoleşte,
Pătrunde-n flori şi iarbă,
prin fiecare fir;
În culori de curcubeu
apoi se arcuieşte,
Atunci când norul pleacă
pe aripi de zefir.

Suav parfum, prin aer,
cu miresme tandre,
Ce doar salcâmii-n floare
ştiu ca să-l stârnescă,
Pluteşte ca s-aline
inimile-albastre,
In ele aducand
o pace îngerească.

poezie de Sergiu Mănuş (mai 2003)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Votează! | Copiază!