Orizontul cu porți de piatră
Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
și rodește în ploi
zămislind ființa din lutul sterp.
Atunci se naște lumina,
aura de botez a capului meu
primește duhul
și se înalță cu el în picioare.
Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porți de piatră,
Drumuri prin gânduri trecând...
De înalț mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe brațele tale,
Semne de pământ se desfac.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.