La odihnă

În Olăneşti la odihnă
Plouă mai în fiece zi
Iau umbrela cu mine
Şi mă plimb pe unde o fi.

Excursiile sunt scurte
Râmnic, Cozia, Ocnele-Mari,
Aş vrea să urc şi pe munte,
Fiind greu pentru veterani.

Salina este mare,
Cu biserica în mijloc,
Zidită numai din sare,
Neavând piatră deloc.

Inhalăm ionii de sare
Cei astmatici şi suferinzi,
Vizităm tunelul mare,
Fără stâlpi sau ceva grinzi.

Şi ne mirăm cu toţii
De acest munte de sare
Unde veneau strămoşii noştri
Cu căruţe sau călare.

Scoteau grunjii şi plecau
Spre colibele îndepărtate,
Cu toţii se bucurau
Când puneau sarea-n bucate.

Unii mergeau la izvoare,
Cu apele lor minerale
Umpleau troacele, ulcioare
Şi plecau voioşi la vale.

Acum, ele îs ferecate
Şi apa se bea cu plată.
De unde atâtea păcate,
Uitând ce-a fost odată.

Pentru o gură de apă
Lăsată de Dumnezeu
Omul să nu o soarbă,
Neavând bani tot mereu.

Au pus CIF-uri la intrare
Păzite cu străşnicie.
Întrebându-ne oare!
De ce atâta făţărnicie?

Cu gândurile răvăşite
Fac apel la demnitari
Să ia aminte şi să nu uite,
Să fie mai umanitari.

Să ia pravilele străbune
Care au fost altădată
Ele pe atunci au fost bune,
Dar, au fost odată!

Cu cele cugetate,
Trecând timpul şi anii,
Poate voi, nepoţi, nepoate
Stârpiţi răul şi avarii.

Vino, dreptate, odată
Şi te împarte egal la toţi,
Să nu mai fie vreodată
Neam din neam de Fanarioţi.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!