Originea omului
Ieri spunea un găgăuță,
Că ne tragem din maimuță.
Ei, am spus pe-un ton scăzut,
Unii-s doar la început!...
epigramă de George Budoi din Omul și umanitatea în aforisme și epigrame (14 februarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Votează! | Copiază!
1 Culiță Freier [din public] a spus pe 14 februarie 2014: |
Acel "un găgăuță" trebuie să fie marele savant Charles Darwin! Vai de mine! Păi se poate dom' profesor? |
2 George Budoi [autorul] a spus pe 14 februarie 2014: |
Culiță, Ia mai citește o dată; poate a doua oară înțelegi și tu... |
3 Culiță Freier [din public] a spus pe 15 februarie 2014: |
Dom' profesor! Am recitit textul. E clar că dv. nu puteați vorbi ieri cu Darwin, ci cu un găgăuță de student. Dar, dacă acest găgăuță înțelege bazele darwinismului, înseamnă că nu e chiar găgăuță. Și ar trebui reevaluat, chiar dacă astfel vă pierdeți rima pentru maimuță. Am priceput? Sau trebuie să mai citesc o dată? |
4 George Budoi [autorul] a spus pe 15 februarie 2014: |
Culiță, Mai citește o dată. Iar dacă nu înțelegi nici a treia oară, vino la catedră, la consultații!... |
5 tamba [din public] a spus pe 15 februarie 2014: |
Dom' profesor ar mai fi un punct de vedere... O maimuță, asmuțiță, I-ar căta lui Darwin pricini; Ba, ar fi îndreptățită Să-l trimită la origini! |
6 George Budoi [autorul] a spus pe 15 februarie 2014: |
Tamba, A fost o mare impolitețe din partea lui Darwin să nu-i ceară permisiunea maimuței s-o numească strămoșul omului... |
7 Mihai Cucereavii [utilizator înregistrat] a spus pe 15 februarie 2014: |
OARE DE LA CE BESTIE PROVINE OMUL? Să vă spună astăzi orice puță Omul nu se trage din maimuță. Când n-a mâncat trei zile pâine, Este mai rău decât un câine. |
8 Culiță Freier [din public] a spus pe 15 februarie 2014: |
Dom' profesor! Am recitit epigrama a treia oară. Abia acum am priceput-o, eu fiind mai greu de cap, de felul meu. Acum am înțeles-o. Găgăuța aceea care spune că omul se trage din maimuță este un ateu nenorocit. Că doar omul, știm bine, Dumnezeu l-a făcut dintr-o bucată de lut. Dar dv,"cu glas scăzut" îl susțineți pe Darwin, admonestând maimuțoii, de talia mea, care sunt încă în curs de umanizare. Dacă nici această interpretare nu vă satisface, atunci vin la catedră, la consultații. O să mă recunoașteți ușor după blana naturală. Vă aduc și niște banane. |
9 George Budoi [autorul] a spus pe 17 februarie 2014: |
Culiță, Admir efortul tău, dar tot n-ai înțeles nici acum. Te-aștept la catedră, la consultații. Am înțeles că o să te recunosc după blană și banană!... |
10 Dorin Găgăuță [din public] a spus pe 17 februarie 2014: |
Dom' profesor! Nici eu, după trei lecturi nu v-am înțeles epigrama. Înseamnă că aceasta ar trebui marcată cu "5 stele", asemenea hotelurilor de lux. Să fie citită numai de genii universitare și de intelectuali superdotați, ca Victor Ponta de pildă, și nu de amărâți ca mine. Sunt sigur că la dv. în catedră epigrama este savurată la prima lectură. Cel mai mult mă intrigă de ce-l faceți "găgăuță" pe tipul acela care susține teoria evoluționistă a lui Darwin, care a revoluționat lumea științelor naturii. Așadar, vin și eu la catedră. Mă puteți recunoaște după blană, desigur. Eu fiind la începutul procesului de umanizare, n-am renunțat încă la acest accesoriu. Și nu trebuie să-mi dovediți că sunt prost. Știu acest lucru. Dar, vorba lui Creangă, când mă uit în jur, prind curaj. |
11 diminica [din public] a spus pe 18 februarie 2014: |
frumoasa epigrama... mai vreau! |