Cântul XXX

Când, pentru Bachus, Juno-ntărâtată
pe-al Tebei sânge-şi răcorea mânia
precum şi-o răcori şi de-altădată,

atâta intra-n Atamas nebunia
încât, cu doi copii ai ei venind,
în braţe-i strânşi, când îşi văzu soţia

strigă: – "Să-ntindem laţul ca să prind
cu pui cu tot leoaica la intrare!"
Cu mâini nelegiuite-apoi răpind

pe-un fiu numit Learh, pe cel mai mare,
rotindu-l l-a strivit de-un zid, turbatul,
iar ea, fugind, sări cu-al doilea-n mare.

Iar când Ursita răsturnă-ngâmfatul
oraş troian ce totul îndrăznit-a
şi-a stins pe-un rege-alături cu regatul,

Hecuba tristă, roaba şi-obidita,
văzând şi-al Polixenei trist omor,
şi-n stare-aşa de jalnică-ntâlnit-a

pe-al mării mal ucis pe Polidor,
ea voci a scos asemeni lătrăturii,
de-amarul mult ce-i puse minţii nor.

Dar nici în Troia, nici în Teba furii
n-au rupt vrodat-atâta de-ndrăzneţe
nu membre de-om, ci fiare-ale pădurii,

ca doi cari goi şi cu scârboase feţe
fugeau şi se muşcau, şi nu-ntr-alt mod,
cum fac doi porci scăpaţi de prin coteţe.

Sărind cu dinţii-un duh a prins de nod
de-al cefei pe Capochio şi, târându-l,
el burta-i sfâşia de-al văii pod.

Cel din Arezzo tremura, văzându-l,
şi-a zis: – "E Giani Schichi-acel prăpăd
şi-alearg-aşa, tot cercu-nspăimântându-l."

Dar eu: – "De-ai altui dinţi, că să repăd
pe tine-a te-nhăţa, de nu ţi-e frică:
ce duh e el? Să-l ştiu, cât timp îl văd!"

– "Stricatul duh al Mirhei, care-amică
a tatălui său fu, dar nu cu-acel
amor legal ce-l datoreşte-o fiică,

şi-ajunse-aşa până-n păcat cu el,
luând prin fraudă chipul altei fete,
cum celălalt turbat făcu la fel,

şi-n patul morţii el ca Buoso stete,
testându-şi doamna turmei prin atari
formule-ncât minciunii normă-i dete."

Pierind turbaţii-aceia doi, la cari
priveam să văd ce rele-au să mai facă,
mă-ntoarsei ca să văd şi pe-alţi tâlhari.

Şi-un duh văzui părând o cobză, dacă
tăiat sub vintre ţi-l închipui de-unde
al nostru trup devine-n jos o cracă.

Greoaia boală de-apă ce pătrunde
prin trup cu zămuri în venin schimbate,
aşa că burţii faţa nu-i răspunde,

făcea să stea cu buzele căscate
aşa cum ţin şi ftizicii-nsetaţi
căzut-o buză, şi-alta-n sus pe spate.

– "Ah, voi ce făr' de-osândă văd că-ntraţi,
şi nu ştiu cum", a zis, "aci-n ponorul
acest cumplit, priviţi şi vă miraţi

de maistru-Adam ce jinduie izvorul!
Avui, trăind, ce-am vrut, şi bani şi bine,
şi-acum de-un strop de ap-aici duc dorul.

Acele văi ce de pe verzi coline
din Casentino-n Arno cad şi-apar
în albii moi, de-a lor răcoare pline,

mereu le văd în gând, şi nu-n zadar,
căci chipul lor cu mult mai rău mă doare
decât acest al boalei mele-amar.

Dreptatea, vai, cumplit răzbunătoare,
motiv ia locul crimei ce-o făcui,
ca şi mai iuţi oftările să-mi zboare.

Acolo stă Romena, şi bătui
bani falşi de-ai lui Ioan într-însa, până
ce-acolo pus pe rug şi ars eu fui.

Să-l am eu pe-Alexandru-o clipă-n mână,
ori pe-alt mişel din trei, aş da, socot,
cu drag, oh, Brando,-ntreaga ta fântână.

Ăşti doi turbaţi ce ştiu prin vale tot
de nu mă mint, un frate-ar fi prin vale –
dar greu aşa cum sunt, eu ce să pot!

Să fiu uşor atâta numa-n şale
să pot măcar o şchioapă s-o străbat
în suta de-ani, de mult aş fi pe cale

aci-ntr-al sluţilor ponor să-i cat,
deşi-i de unsprezece leghe-ocolul
şi nu-i mai strâmt de-o jumătate-n lat:

căci numai pentru ei sunt eu în stolul
cel slut de-aici, şi silnica lor trudă
m-a pus să bat de trei carate polul."

– "Dar ăşti doi nevoiaşi ce văd c-asudă
la dreapta ta", i-am zis, "şi aburi dau
cum face mâna când pe ger ţi-e udă?"

Iar el: – "Când am căzut, aici erau
şi stau aşa şi nu-şi întorc nici ţeasta
şi-n veci ei poate-or sta cum vezi că stau.

Ea-i cea ce-mpinse pe Iosif năpasta,
el falsul Sinon e, un grec stricat,
şi scot din friguri iuţi putoarea asta."

Dar unul dintre ei fu ofensat
că-i da recomandaţie-aşa de-obscură
şi-i dete-un ghiont în burtă, şi-a sunat

umflata burtă asemeni c-o tambură.
Dar, prompt, Adam răspunse-atunci cu cotul
şi nu-mi păru mai slab în lovitură.

– "Să nu mă crezi", i-a zis, "buştean cu totul,
că, dacă-s greu din cauza boalei mele,
am mâini destul de iuţi să-ţi radă botul."

– "Când te-au băgat în foc, n-ai fost cu ele",
răspunse grecu', "aşa de iute-a bate,
ci-aşa şi mai, bătând monete rele."

Adam atunci: – "Aici cam ai dreptate,
dar n-a fost tot aşa de drept, vecine,
ce-ai spus sub Troia celor din cetate!"

– "Eu fals cuvânt, tu falşi arginţi, vezi bine!
Eu sunt aici să-mi plâng o culp-a mea,
tu multe-ncât şi dracii-au mai puţine!"

– "Să uiţi de cal, sperjure, poate-ai vrea",
răspunse cel cu burta numai apă,
"dar toţi în lume-o ştiu, şi-n gât să-ţi stea!"

– "Ba ţie setea-n gât, că limba-ţi crapă
şi-un turn până la gură ţi se dete
şi tot n-au loc putorile să-ncapă."

– "Tot fleacuri spui", a zis cel cu monete,
"de câte-ori-ţi caşti pliscul, secătură,
căci apă-n turn de am şi tot mi-e sete,

tu ai dureri de cap şi-n tine-arsura,
şi nu ţi-aş spune-o vorbă de pomană
să pupi măcar al apei şes cu gura."

Stăteam s-ascult ocara lor duşmană,
când: – "Uite-aici", îmi zice-al meu părinte,
"e cât pe-aci să-ţi fac acum dojană!"

Mânia deci văzându-i-o-n cuvinte,
privii la el şi-aşa ruşine-avui,
încât de ea şi-acu-mi aduc aminte.

Şi ca şi-un om, visând un rău al lui,
doreşte-a-i fi aceasta vis, şi cere
ce-aievea este-aşa, şi nu ce nu-i,

aşa şi eu, căci n-aveam glas, dar vrere
aveam să mă scuzez; şi mă scuza,
şi nu ştiam, nevruta mea tăcere.

– "Cu mult mai mari greşeli se pot spăla
cu-o mult mai slabă probă de ruşine!
Alung-acum orice mâhnire-a ta,

şi-nchipuie-ţi că-s tot pe lângă tine
oricând s-ar întâmpla să vezi că-şi sar,
cu-atari cuvinte-n cap, atari jivine.

A vrea s-auzi ce-şi spun e gust vulgar!"

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Votează! | Copiază!