Neștiute nespuse
De m-aș mai naște ieri, pe mâine
Te-aș căuta cu disperare
În cald de zi de zi, cum pâine,
Tartină, de nectar din floare.
Aș privi cer la nesfârșit,
Să te regăsesc prin stele.
Pe soare-n pumn, la răsărit,
L-aș stoarce tot, din ars, inele...
... Să-ți fac în dar, poate vei vrea
Sa-mi fii doar mie, singur, zână,
Să mă topesc în trena ta,
De-oi fi a mea, o zi, cunună.
Mă voi culca cât ziua lungă,
Să-ți fiu etern erou de vise,
Să știu că nopțile-ți alungă
Nereușirile promise.
Pe nevăzuta față a lunii
Pândă voi fi, ascuns mereu;
Să-mi dai sclipire mie, lumii,
Ți-aș fi scânteie, Prometeu.
Aiurea timp nu m-aș mai pierde
Că știu acum ce e murirea
Și de sub scoarța crucii, verde
Îți voi simți veșnic simțirea.
Voi fi un scurs de caldă lavă
Pe unde-mi calci răcori, sirenă...
Voi fi în sleit, de înoți, o navă;
Pluti-voi să te țin, carenă.
Și zbor mă vei găsi, că sunt
În veșnica ta așteptare.
Pe brațe să te port sunt vânt,
Cu aripi rupte de culoare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.