Rătăcind printre gânduri

Când o raza de lumină creatoare
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin!

#

M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilare timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopţile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca şi ale Lunii...
şi să scriu dictarea şcolărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obişnuit şi deseori spunea cu mare satisfacţie:
- femeii trebuie să-i dai de lucru, cât de mult,
ca să nu-i fugă mintea la prostii.
Eu am crezut întotdeauna altceva,
Saturaţia strică satisfacţia!
Şi uite aşa, zilele şi nopţile sau înfrăţit sub un numitor comun,
ca o fracţie matematică şi m-au sfinţit în versuri, până am ameţit...
Apoi m-am gândit să invoc marile spirite poetice,
să mă inspire, dacă tot scriu ceva, ca să nu mă fac de minune,
cu nimicuri înşirate fără pic de suflet şi culoare.
Nu ştiu, cine m-a auzit prima dată, dar spre satisfacţia mea,
tot Dumnezeu a răspuns primul, rugilor mele pioase
şi m-a îndemnat să merg mai departe.
(Cred în Dumnezeu, pentru că nu l-am văzut,
dar l-am simţit aproape întotdeauna!)
Scop ştiut, doar de El...
pentru că din acest izvor al purităţii sufleteşti,
cred eu, nu poate să se adape oricine, ci numai cei aleşi...
Dacă e pierdere de timp,
tot este mai specială decât de a celorlalţi oameni,
pentru că scormonesc filozofic şi involuntar,
toate profunzimile sufleteşti, cu foamea minerilor,
ce caută măreţia aurului în fundul pământului.
Oricum ar fi, nu mă plictisesc,
când sunt luată de puhoiul gândurilor,
ce vor aşezate pe hârtie şi începem tangoul împreună,
doar, doar iese ceva interesant pentru cititori,
Nici Penelopa nu s-a plictisit, aşteptând venirea lui Ulise,
lucrând până la epuizarea gândurilor negative.
Poate fi o lecţie de morală,
sau aşa trebuie să încep eu dimineţile fericite,
rătăcind printre gânduri, care nu iartă...
îndemnată fiind la spovedanie
de Lordul Înţelepciunii,
căruia nu-i place altceva, decât lumina.

poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!