Un timp al negării...
Tu, neștiut și Mare Creator,
cu ce te mai ocupi în zilele de lucru
când omenirea orbecăie prin labirintul
istoriilor, (vai! ce istorii...)
inventate cu sabia
și moartea celor ce ți-au scris un poem?
Mai trimiți, ( ca de obicei), diminețile
în calea visătorilor?
Mai dăruiești câmpuri
minate,
( acoperite cu cele mai gingașe flori),
pentru cei care n-au aflat că viața
este doar o simplă răzbunare,
pulverizare de lacrimi și temple
în liniștea neiertătorelor
flăcări?
Slavă ție,
cântăreț al nopților fără hodină.
Ți-am adunat cu sfințenie,
nepăsările și cuvintele pale
aruncate la întâmplare,
pe tabla de șah a memoriei.
Numai tu știi, că orice mutare
echivalează cu decapitarea
gândului,
ce-a uitat ( doamne!) că victoria
e doar pentru zei!
Ce mai faci, tu, Mare Creator,
în zilele de Duminică
și sărbătorile sfinților...
( ah! câtă toleranță în tot acest infern
al păcătoșilor ce mint!)
... când cenușa celor trecuți în neființă,
nu poartă niciun semn
al veșniciei și bunăvoinței tale?
Mai trimiți tu, prorociri ( uneori),
către cei înveșmântați în nopțile
tale de nebunie,
respirând tot mai greu
în drumul spre lepădarea de sine
și de cuvinte strecurate
ca o molimă,
în temnița unde poeții
au rămas cu ochii către cer,
căutându-ți mormântul?
Ce dovadă poate fi mai grăitoare,
decât strigătul
corăbierilor
condamnați la un timp al negării,
în apele tulburi ale victoriei:
"cine seamănă furtună
se adună într-o singură tăcere
și pietrele nu vor mai putea povesti..."
poezie de Valentina Becart (2 decembrie 2013)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.