Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...
Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul și lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.
Ar fi fost vioara ce-i lipsește arcușul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăișul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.
Ca o ciocârile ce în plâns și-neacă
Nesfârșitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzișul vieții cu tristeți se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.
Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Și cerșind lumină dintr-un cer anost.
Ce este femeia când își are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieții?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec și arcuș tandreții.
poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Angelina Nădejde. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.