E iarna, Doamne, si te strig din nou
E iarna, Doamne, si te strig din nou
Lupoaicele extazului ma prada
Fluorescentul inimii halou
Revarsa raze purpurii-n zapada
Si corbii mari din ceruri cad perechi
Par stelele feerice cochilii
Decembrie, topind atginturi vechi
Si-a dantelat Sagradele Familii
Trec magi calauziti de-un viu colind
In omenire-s patru miliarde
Si-un singur Christ - si-acela suferind
Ingenunchez, in jur se sparg petarde
Desertaciune-i totul, ma desprind
Si te trezesc prin candela ce arde
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
1 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 30 noiembrie 2013: |
| Poezia este o culme creionată pe un șevalet enigmatic rupt din povești, ca un refugiu al Solomonarilor, stăpâni ai ploilor și risipitori ai furtunilor. În vremurile demult trecute se spunea că acolo unde omul nu este bine primit se abate grindina. |