Cu toții scriem poezii, doar că poeții sunt singurii care le scriu cu cuvinte.
John Fowles în Iubita locotenentului francez (1969), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și textele în 
Cartea "Jurnale" de John Fowles este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi umor despre poezie sau umor despre cuvinte
1 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 5 august 2014: |
| Criticii literari fac biciuri din salivă! Și le trosnesc pe deasupra cuvintelor. |
2 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 17 martie 2015: |
| Rămân la aceeași părere... |
3 Agamiță [din public] a spus pe 17 martie 2015: |
| Țăranul crede că dacă a împerecheat și el două rime e mare poet. Puțini știu că româna este printre limbile cele mai bogate în rime. De aici uriașa inflație de "poieți"... Hi, hi, hi și bla, bla, bla, Bla, bla, bla și hi, hi, hi... Și-i gata stroafa... Ia catrenul, neamule! În puzderia de versificatorii actuali, puțini sunt poeți. Între ei, Poeții sunt cazuri extrem de rare. |
4 daniel stanciu [din public] a spus pe 19 martie 2015: |
| Taranul nu are veleitati literare. El stihuieste cand e suparat sau vesel, cand iubeste sau dusmaneste. Emotia lui nu e premeditata sau contrafacuta. El se exprima in vers ca se descarce (asa cum descarca sacii din caruta sau cum desarta vinul din ulcica. Taranul e imun la glorie literara. Daca Leana ii da, dupa o poezea (rostita cu voce masculina, care indoaie lujerul florilor aninate in parul ei ondulat) fraga guritei si alte fructe atasate corpului ei de zeitate vegetala, taranul e in al noualea cer. Fraga dulcei codane bate elogiul acrilor critici. in antiteza (lirica) cu taranul stihuitor, poetul citadin "compune" si cand nu simte nimic (de multe ori alcoolul il anesteziaza), ca sa-si perfectioneze stilul. Pentru cei mai multi dintre poetii "de cariera", stilul este arta de a reusi sa spui frumos faptul ca nu ai nimic nu ai de spus. Vorba ipotesteanului: "E usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune...". Marea gaselnita a poeziei "profesioniste" (mai ales contemporane) este sa-ti construiesti o reteta, o tehnica, o maniera, un stil, o "textualitate". |