Apode

Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai uşor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peştele să-şi ia momeala, să se culce...

Se înalţă sol din solul ce tot creşte, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanţuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...

... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmaşi de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; priveşte la planeta... O novă depravată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!