Cer pe Pământ
Ai fost vreodată-n Cer,
acolo ai fost
să numeri ani
și clipe fără rost?
Ai fost vreodată-n Cer
pe lângă serafimi,
chiar lângă curcubeul
ce-aprinde-n cer lumini?
N-am fost și nici nu vreau
să merg curând!
Am cerul meu aproape
aici chiar pe Pământ.
Adorm cu el în brațe
în fiecare seară
și mă trezesc în zori
cu el în călimară.
poezie de Gheorghe A. Stroia (26 septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.