Reminiscență
În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchișii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Și-adâncă
Și târzie,
Pe bunii duși
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să știe
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainița comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Și tristă
Și sfioasă...
... În serile de toamnă,
Când liniștea din casă
I-atât de priitoare neliniștei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, - plângând
Cu-o remușcare-adâncă
Și tristă
Și târzie
Pe bunii duși,
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să știe,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Și vane seri
Își vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa și târzia
Și vana remușcare
Îi vom iubi și-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Și mai zadarnic
Decât a fost al lor...
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.