Eterna pace!
Tăcere mormântală eternă și feroce:
Încremenit e totul d'al morții rece duh;
Rigidă, majestatea bazalticelor roce,
Se'nalță triumfală perzându-se'n văzduh.
Pustiu! Pustiu și jale! Enormele cratere
Gigantica lor gură o cască monstruos
Dar lava'n al lor pântec, nu fierbe cu putere,
Spre a țâșni în valuri superb și tumultos.
Pe culmile abrupte, pe groaznicele piscuri,
Nici apă, nici verdeață, nici arbori și nici flori,
Nici vulturi cari cască tăioasele lor pliscuri,
Sfidând mărețul soare cu ochi fulgerători.
Un pom, imensitatea aridă, nu umbrește,
Zefirul nu adie cu dulcele-i murmur,
Prin mările uscate un strop nu oglindește
Un vid fără de nouri și fără de azur.
Sfioasele amurguri, rozalbele-aurore
În flăcări orizontul nu-l scaldă etereu
Nici vaste curcubee, sclipind multicolore
Nu'ncing ca o eșarfă lunarul mauzoleu.
Prin timpul care curge etern în nesfârșire
Acestor largi pustiuri cu sânul înghețat,
Duioasele fantome, viață, somn, iubire,
Magnifica lor pace când-va a turburat?
Când zile nesfârșite cu clocote de pară
Pe care-o radiază giganții de granit,
Când noapte colosală, ce-n tonga-i funerară,
Înveșmântează globul de geruri chinuit.
De-asupra bolta neagră, de negre catifele,
Pe care-n orice vreme ca lacrămi de safir,
Sclipesc fascinatoare cohortele de stele,
Veghind în nesfârșire imensul cimitir.
Princesă triumfală, tronând prin constelații,
O lună uriașe scântee calm și sfânt,
În ea dorm duse ape, ființe, aspirații
Și tot ce se frământă pe tragicul pământ.
Dar Febe prin neanturi solemn înaintează,
Fantasmă glacială, al golurilor mag,
Ce glorios și'n moarte simbolic scânteiază,
Culcat în infinitul ș'albastrul sarcofag.
poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.