Ultim regret... de debut
Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...
Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...
Nu pot nici trist să fiu, să plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!
Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă să fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...
PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam să interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
1 Daniel Aurelian Rădulescu [autorul] a spus pe 23 august 2013: |
| Apropo de lipsurile limbii române pe care le perpetuăm infatuați, dar pe care, pentru a evita reproșurile criticilor, le practic în virtual, dar nu le public în scris. Cel mai bun exemplu este inepția anticameră pentru a desemna spațiul unei așteptări. Stupid, ca și cum am desemna opoziția la o cameră! Este antecameră, așa cum pretinde limba de la care moștenim originea multor expresii și schimonosim adesea cuvinte și înțelesuri; franceza! Cât aș fi dorit să treacă acest comentariu, ca un răspuns la pretenția criticilor de pe site care iau orice imperfecțiune de limbaj cutumial ca pe o corectă exprimare, fără credința justificată că limba este vie și trebuie să se schimbe când greșește! |
2 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 23 august 2013: |
| După cum bine arată Radu Borza, cuvântul "anticameră" a intrat în limba română din italiană, unde se numește "anticamera". Sigur că "ante-" ar fi prefixul logic, dar la momentul respectiv probabil a contact doar să sune ca în italiană (lingvistica românească fiind mult mai tânără decât în cazul altor limbi), iar acum termenul e folosit destul de rar, nu prea mai contează. |